Orange şi Vodafone, amendate cu 63,1 milioane de euro

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat, astăzi, la prezentarea concluziilor investigaţiilor referitoare la abuzurile de poziţie dominantă ale companiilor Orange România şi Vodafone România, că acestea au primit amenzi cumulate în valoare de 63,1 milioane de euro, scrie Evenimentul Zilei.
Orange România a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone România cu 28,3 milioane de euro.
Potrivit sursei citate, investigaţiile privind activitatea celor două companii au fost demarate la sfârşitul anului 2009, ca urmare a suspiciunilor că există înţelegeri pe piaţa comercializării produselor preplătite de telefonie mobilă. Astfel, Consiliul Concurenţei a lansat o investigaţie din oficiu pentru a verifica dacă Orange, Vodafone şi Cosmote au apelat la practici anticoncurenţiale prin stabilirea preţurilor de revânzare şi înţelegeri între agenţii economici implicaţi pe întreg lanţul de distribuţie al celor trei mari operatori de telefonie.

 

Despre focsaneanu

Momentan nu am multe de spus, de aceea am deschis blog, ca sa scriu.
Acest articol a fost publicat în Protectia consumatorului și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s