Activele nete ale fondurilor de pensii private vor reprezenta la sfârşitul acestui an 1,66% din PIB, în creştere de la 1,22% în septembrie 2011, când au atins 6,2 miliarde de lei, estimează Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Pentru previzionarea ponderii pe care o vor deţine la finalul lui 2012 activele totale în PIB s-a pornit de la premisa că valoarea contribuţiilor brute se va păstra şi în primul trimestru din 2012, după care, din luna martie va creşte contribuţia brută de la 3% la 3,5%.
S-a luat în calcul şi un randament investiţional cu un scenariu neutru din punct de vedere al optimismului din pieţele financiare, iar pentru finalul anului 2012 a reieşit că ponderea activelor în PIB este preconizată să ajungă la 1,66%.
La finele anului trecut, valoarea activelor totale administrate în sistemul pensiilor private a ajuns la 6,86 miliarde de lei, din care 6,42 miliarde de lei pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II). Potrivit CSSPP, ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB a ajuns la 1,25% la un PIB estimat pentru 2011 de 547,83 miliarde de lei.
Tendinţa care se manifestă la nivelul administratorilor de fonduri de pensii cu privire la investiţii este de menţinere, pe cât posibil, a randamentelor obţinute în trecut, în condiţiile în care administratorii vor gestiona mai mulţi bani ai participanţilor ca urmare a calendarului de creştere a contribuţiei de la 3% cât este în prezent la 3,5%, începând cu martie 2012.
-
Articole recente
- “The Artist” – cele mai multe trofee la premiile César 2012
- Despre Fondul pentru Inovare Civică
- Comisionul şi tarifele percepute de casele teritoriale de pensii la efectuarea unor servicii
- 24 februarie – 01 martie 2012 – 7.767 locuri de muncă vacante
- Modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România
- Comisii teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
- Preţul combustibililor în continuă creştere
- Prima de risc a României în scădere
- Operatorii din telecomunicaţii obligaţi să modifice contractele cu clienţii
- Preţul terenurilor în scădere
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte