Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că pe tronsonul de autostradă Nădlac – Sibiu, parte a Coridorului IV pan-european, se va putea circula, cel mai târziu, în primăvara anului 2013.
“De la Nădlac la Sibiu se va circula pe autostradă cel mai târziu în primăvara lui 2013″, a precizat ministrul Anca Boagiu, la Soimuş, unde a verificat stadiul lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva – Orăştie.
Ministrul a evaluat că lucrările la segmentul Deva – Orăştie vor putea fi terminate anul viitor, pentru că o parte din finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile obţinute prin Programul ISPA, un program de preaderare.
“Ritmul este bun. Din nefericire, ani în şir nu s-a întâmplat ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, dar am certitudinea că în 2013 va fi finalizată lucrarea, pentru că pe acest contract discutăm despre o finanţare ISPA care vine din perioada de preaderare, pentru care, anul trecut, prin negocieri, am obţinut de la Comisia Europeană prelungirea termenului de execuţie”, a subliniat Anca Boagiu.
Ministrul Transporturilor a arătat că pe şantierul tronsonului de autostradă Deva – Orăştie sunt angajate deja 400 de persoane.
Tronsonul Deva – Orăştie, de pe traseul autostrăzii Nădlac – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa, beneficiază de o finanţare în valoare de 177,92 milioane de euro, din care contribuţia Comisiei Europene se ridică la 108,91 milioane de euro, iar cea a Guvernului României este de 69 de milioane de euro. Lungimea tronsonului este de 32,5 kilometri, cu două benzi pe sens. Pe traseu se vor construi 21 de poduri şi pasaje, cel mai mare fiind podul peste râul Mureş, care va avea o deschidere de 720 de metri.
-
Articole recente
- Topul 10 al celor mai valoroase branduri de lux din lume
- Studiul Gallup
- Creşterea activelor populaţiei germane
- Creşterea eficienţei energetice a blocurilor
- Expoziţia obiectelor lucrate din paie şi pănuşe
- Asteroidul 2012 KP24
- Aprecierea yenului în ultimele luni
- Fonduri structurale neutilizate
- Atac de cord provocat de suplimentele calciului
- 25 mai 2012 – sărbătorirea Zilei Africii
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte